Cunoscut în Occident datorită literaturii fantastice, în care a fost asociat cu numele sângerosului Dracula identificat, fără temei, cu Vlad Ţepeș, castelul Bran are o istorie care coboară până la începutul secolului al XIII-lea, în vremea teutonilor. Anul 1920 este un an de răscruce pentru destinul castelului: în semn de adâncă admiraţie și recunoștinţă pentru contribuţia adusă la Marea Unire, brașovenii i l-au dăruit Reginei Maria. Suverana va preface acest edificiu încărcat de istorie într-un încântător loc al aventurii spirituale, dând frâu liber simţămintelor sale romantice.

Cu ajutorul arhitectului Karel Líman, Regina a transformat interiorul castelului într-un spaţiu feeric, în care elementele tradiţionale românești se îmbină, într-un stil unic, fascinant, cu cele exotice. De asemenea, au fost transformate împrejurimile, care au devenit locuri de o extraordinară frumuseţe, inspirată din diferite culturi. Vizitatorii, și cei iluștri, și cei obișnuiţi, au putut admira grădini impresionante, dependinţe pitorești, iar entuziasmul lor e dovedit de impresiile de călătorie sau de scrisorile pe care i le trimiteau Reginei.

Astăzi, o vizită la Bran înseamnă mai mult decât o simplă incursiune în trecutul castelului: sunt atât de multe lucruri în jur care poartă mesajul unui spirit profund, cel al Reginei!