Cel mai ambiţios proiect ştiinţific al vremurilor noastre este, probabil, încercarea de a uni mecanica cuantică (teoria valabilă la scara microcosmosului) cu relativitatea generală (teoria care îşi vădeşte importanţa la scara cosmosului) – două domenii ale cunoaşterii ce par să se afle pe poziţii ireconciliabile. O primă tentativă de unificare e dată de teoria corzilor, prezentată pe larg în Universul elegant de Brian Greene, carte apărută în seria de ştiinţă a Editurii Humanitas. Există însă şi o teorie complementară, gravitaţia cuantică cu bucle, care porneşte de la ideea că spaţiul şi timpul nu sunt divizibile la infinit.